Noroc sau pricepere?

Imi este greu sa imi imaginez o persoana adulta (chiar si un adult tanar) care sa nu aiba nebuniile sale facute in anii studentiei, ai adolescentei sau unii mai precoce in perioada gimnaziului.

A existat acel moment cand ne-am luat inima in dinti si am sfidat orice ratiune, bun simt si sentiment de autoconservare, revoltandu-ne parca impotriva a ceea ce credeam noi sau ceilalti ca suntem sau putem face si am ales, de cele mai multe ori cu o serioasa doza de inconstienta, sa iesim din tiparele de pana atunci, sa acceptam provocarea de a face ceva impotriva regulilor si cutumelor.

Aceasta experienta poate fi sfidarea unui profesor autoritar, sa trecem strada in viteza printre masini, sa mergem in locurile unde parintii ne-au interzis sa ajungem, sa bem cel mai mult, sa sarim in apa de la o inaltime considerabila, sa furam ceva [pe cei mai multi i-am auzit ca au furat pepeni din piata :-)], sa conducem inconstient de repede masina sau motocicleta, sa provocam pe cineva pe care il credem clar mai bun decat noi si exemplele pot continua.

Un astfel de moment este exemplificat si de rozatorul din imaginile de mai jos. Oare a avut noroc sau este extrem de priceput?



Sa ne propunem sa ne schimbam presupune acest gen de nebunie de a fura momeala din capcana. Moment in care riscam, nu stim care va fi rezultatul, cu atat mai mult cu cat, exceptand cativa oameni, nu ne pricepem cum sa schimbam oamenii si cu atat mai putin pe noi insine. Insa, daca ne dorim suficient de mult si ajungem sa supravietuim incercarilor noastre, poate avem norocul sa intalnim pe cineva care stie cum sa ne indrume in eforturile noastre.

Ciudatenia zilei de astazi: Cat de usor putem confunda norocul cu priceperea.